Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ajutorul de încălzire

Din 15 octombrie 2012 se depun dosare pentru obţinerea subvenţiilor pentru încălzire, scrie Condiţiile rămân cele de anul trecut: sistem centralizat - venit net sub 786 de lei/membru de familie, respectiv 1.082 de lei/persoana singură, gaz sau lemne - 615 lei/ membru de familie, scrie bzb.ro.

Ajutoarele se vor acorda ca şi în anii precedenţi, pentru perioada noiembrie – martie, în municipiul nostru existând două sisteme de încălzire a locuinţelor, respectiv gaze naturale şi lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Prezentăm tranşele de venituri în funcţie de care se acordă ajutoarele, precum şi cuantumul acestora:
familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 155 lei li se acordă o sumă de 262 lei pentru gaze naturale şi 54 lei pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri; familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează între 155,1 lei şi 210 lei li se acordă o sumă de 162 lei şi 48 lei pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri; familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează între 210,1 lei şi 260 lei li se acordă o sumă de 137 lei şi 44 lei pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Acte necesare pentru ajutorul de încălzire

Ajutorul pentru încălzire se va acorda pe baza cererii întocmite de titular care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 70/2011, poate fi, după caz: proprietarul locuinţei, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract cu clauză de întreţinere, titularul contractului de închiriere al acesteia ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori  reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Cererea va fi însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, scrie verticalonline.ro.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ajutorul de încălzire
DorohoiNews.ro, 04-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro